Aparuta pe piata in anul 1980, autobiografia lui Soichiro Honda aduce la lumina unele detalii mai putin cunoscute noua celor din indepartata Europa, de aceea continuam cu unele pasaje din aceasta:

?Avand in vedere noile cerinte sociale si de drept ale mediului inconjurator ce aveau sa fie legalizate in viitorul apropiat, trebuia sa lucram pe cat de repede posibil la o noua tehnologie daca am mai fi vrut sa fim in pas cu evolutia. Gandul meu era sa verificam toate procesele tehnice, sa le evaluam si sa producem un motor ecologic. Inginerii mei m-au ajutat sa pun bazele pentru intreg procesul ce avea sa urmeze. Tehnologiile prea putin experimentate le-am lasat la o parte. La acea vreme, lumea constructorilor auto tindea spre convertorul catalic ce absorbea cele trei noxe nocive principal: dioxidul de carbon, hidrocarburile si oxidul de azot. M-am opus asupra unei astfel de hotarari. Intr-adevar corpul uman este alcatuit printre altele si din apa, apa ce contine aceleasi minerale precum apa de mare. Dar corpul uman nu contine metale grele. Ce s-ar intampla daca platina, palladiumul sau alte metale grele ce alcatuiesc convertorul catalic ar patrunde in corpul omenesc? Inca mai existau prea multe necunoscute.

Dupa parerea mea, noxele nocive trebuiau distruse deja in camera de ardere fara sa mai aibe nevoie de convertor. Constatasem de mult ca, gazele de evacuare sant in cea mai mare parte a lor formate din hidrocarburi deci asta ar fi insemnat ca, arderea nu era completa. Asa ca, am concentrat cercetarile asupra arderii si in special a structurii camerei de ardere.

Procesul de ardere a fost cercetat din nou. Aveam sa parcurgem aceleasi masuri ca la vremea lor cele din "Tourist Trophy", doar ca, de data aceasta aveam un alt tel. Noi eram cautatorii si totodata singurii din lume ce urmau aceasta cale. Intreaga echipa de cercetare era condusa de Kawashima ce tocmai avansase pe acest post, iar aceasta (cu exceptia noastra - Honda si Fujisawa) era formata numai din oameni tineri, care in medie nu aveau mai mult de 28 de ani. Unii dintre ei absolvisera o facultate, altii o scoala tehnica, dar toti mai urmasera unele cursuri de specialitate in incinta firmei noastre. Eu eram cel mai in varsta dintre ei si participam cu ardoare la cercetarile si discutile lor. Dupa multe cercetari si experiente am reusit sa construim un motor compus din doua camere de ardere ce erau legate de un carburator special. Acest carburator transporta un amestec mai concentrat in camera secundara si un amestec mai saracacios in camera principala. Sistemul l-am denumit CVCC - Compound Vortex Controlled Combustion, motor compus cu combustie controlata (prin miscare rotativa). In timpul arderii, temperatura din interiorul camerei secundare se ridica la 1600 de grade in timp ce temperatura din camera principala nu atingea decat 1000 de grade, ceea ce facea ca oxidul de azot sa fie eliminat semnificativ. In acest fel amestecul saracacios ce avea sa patrunda din camera secundara in cea principala continea si mai mare cantitate de azot, in acelasi timp evacuarea reducea continutul de monooxid de carbon. Hidrocaruburile care de obicei se inmultesc rapid sant evacuate prin acest nou sistem de evacuare.

Rezultatele cercetarilor noastre au fost facute publice in februarie 1971. In acel comunicat de presa era explicat noul nostru motor ecologic, prin care firma noastra avea sa respecte cele mai noi legi din domeniu ce aveau sa intre in vigoare odata cu inceputul anului 1975. Compania Honda avea sa fie prima companie din lume ce construise vreodata un astfel de motor. Iar acesta avea sa fie montat intr-un automobil complet nou si prezentat publicului larg in toamna anului 1972 - Honda Civic CVCC.

Avansul nostru pe acest sector avea sa-i deruteze pe toti constructorii auto mondiali dar in special pe cei americani care ca si cei niponi erau supusi noilor norme odata cu inceputul anului 1975. Constructorii americani s-au gandit chiar sa mearga in instanta pentru a amana legea cu un an. Dar si constructorii japonezi au avut aceleasi intentii. In mai 1973 au inceput in Japonia primele controale de proba, dar numai masinile firmei noastre si cele ale companiei Mazda corespundeau noilor decrete.

Tot in anul 1973 societatea americana raspunzatoare pe probleme de mediu a facut o declaratie in care lauda sistemul nostru si recunostea ca, firma noastra avea sa fie prima ce era pregatita pentru noile legi. Sub insemnul acestei declaratii, societatea nipona raspunzatoare pe probleme de mediu, hotareste sa mai inaspreasca odata legea data, obligandu-i pe toti ceilalti constructori auto sa urmeze exemplul nostru.

Pe langa dezvoltarea acestui sistem, compania noastra mai adusese pe piata in mai 1971, un model de clasa mica si anume Honda Life a carui viteza maxima atingea 100km/h. Am recunoscut la timp ca, trecusera vremurile vitezelor maxime, acum avand sa urmeze vremurile economiei de energie. Noile litere de lege aveau sa se numeasca economie, rezistenta, durabilitate, comoditate si manuire usoara. Iar Honda Life a fost un astfel de automobil dupa cum cred eu si avea sa fie un adevarat succes in Japonia si in alte parti ale lumii unde a mai fost vandut. Si aici tot noi am fost primii. Criza petrolului avea sa ne-o confirme inzecit.?

(Traducere din "Soichiro Honda: Honda despre Honda, pg. 177-180, Editura Seewald, ISBN 3 512 00582 9).